
21 km · 8 ore · ușor până la Fundu Moldovei, apoi mediu · +921 m
Cobori de la lacul Iezer, mergi câteva sute de metri la stânga pe șosea până la o intersecție cu bornă, apoi la dreapta pe Valea Ioanei. După nici un kilometru, o carieră de piatră pe dreapta, iar la vreo sută de metri următoarea bornă. Treci un râuleț și urci ușor printre fânețe cu flori de câmp, până unde drumul face stânga de la o stâncă mare, vizibilă de departe.
Prin poienițele cu șuri și gospodării de vară ajungi la o răscruce cu o stână în față, de unde iei drumul de căruță din dreapta. Urcă ușor până la borna din culme, apoi cobori abrupt pe lângă gospodării, pe un drum care merge când în dreapta, când în stânga pârâului, uneori chiar prin el, până în Fundu Moldovei.
În sat treci pe lângă primărie, iar la câteva sute de metri, pe partea opusă, e Pensiunea La Moară. Aici traseul o ia iar la dreapta, pe valea râului Arseneasa. Gospodăriile se răresc, asfaltul se termină, și începe pădurea. Patru kilometri până în poieni, apoi numai pe coama dealului, cu munții la orizont și vaci pășunând. Ultimii doi kilometri coboară la umbră până în șosea, la Cabana Mestecăniș și Pensiunea Luceafărul.
Pe pas sunt puține locuri de cazare. Dacă nu prinzi loc, îți recomand să cobori cu o mașină până în Vatra Dornei și să reiei a doua zi din același punct.
Sadova → Pasul Mestecăniș · traseu pietonal
Altitudini în metri. Diferența de nivel cumulată a etapei e mai mare decât diferența dintre capete, fiindcă drumul urcă și coboară de mai multe ori.
23 de locuri, 280 lei camera dublă, mic dejun și cină la cerere. 0726 870 400.
250 lei camera în extrasezon, 300 lei în sezon. Tot anul: 0757 462 589 sau 0729 127 123.
24 de locuri la pensiune, 25 la căsuțe, restaurant. De la 100 lei camera dublă, de la 80 lei căsuța de trei persoane. Reducere 10% pentru drumeții VT: 0744 779 768 sau 0744 383 573.
Sună cu cel puțin o zi înainte. În sate cazarea se pregătește, nu se găsește: gazda pune apa la încălzit și gătește doar dacă știe că vii. Prețurile se schimbă de la un sezon la altul, deci confirmă-le la telefon.
Carnetul drumețului se găsește și aici: la mini-marketul de sub Restaurant Mestecăniș. Restaurantul dă 10% reducere drumeților VT.
Rezervație geologică de 1.000 mp, în Obcina Feredeului, pe valea Pârâul Cailor, comuna Fundu Moldovei. Stâncile roșii păstrează fosile din Triasic: pești, scoici, amoniți.
Comună din șapte sate, la vreo cincizeci de kilometri de granița cu Ucraina, cu tradiții păstrate: uratul în Ajun, semănatul de Sfântul Vasile, Banda de Buhaie pregătită din decembrie, ouăle împistrite în Săptămâna Mare.
Erou local din Fundu Moldovei: în 1941 a salvat 25.000 de evrei de la deportarea în Transnistria. Mormântul e în cimitirul de lângă biserica de lemn.
Etapele vecine
Dormi la o jumătate de oră de etapă
Câmpulung Moldovenesc e la jumătate de oră de ambele capete ale acestei etape. Poți dormi două nopți în același pat și merge etapa fără rucsacul plin, cu întoarcerea cu mașina.
Datele de traseu, marcaj, diferență de nivel, locuri critice și cazări sunt cele publicate oficial de Asociația Tășuleasa Social, care a marcat și întreține poteca.
Rezervare directă
Fără comision de platformă, fiindcă nu e nimeni la mijloc. Intrați singuri, cu codul, plecați târziu dacă nu vine nimeni după voi, iar dacă se schimbă planurile anulați gratuit până cu șapte zile înainte.