Orașul de sub Rarău
Un câmp lung între doi munți, care a fost republică patru sute de ani. Ce s-a întâmplat aici și cum ajungi.
Orașul nu are cetate, nu are catedrală și n-a fost niciodată capitală de țară. Are altceva, mai rar: patru secole în care oamenii de aici nu au ascultat de niciun boier. Se conduceau singuri, își alegeau judecătorii și plăteau pentru libertatea asta păzind trecătorile spre Ardeal.
Restul e geografie. Un culoar de pajiște lung de zece kilometri, pe apa Moldovei, cu Rarăul la sud și Obcina Feredeului la nord. Pe acolo au trecut voievozi, austrieci, calea ferată și, în cele din urmă, drumul care te aduce pe tine.
De la câmpul fără nume la orașul de azi. Apeși pe o epocă și se deschide.
până la 1411
Un sat mai bătrân decât țara
Așezarea exista înainte ca Moldova să fie stat. Numele spune totul despre ce a văzut primul om care a ajuns aici: un câmp lung, o limbă de pajiște întinsă între munți, pe cursul de sus al Moldovei. Nu s-a construit pe un deal, cum se făcea de frica năvălirilor, ci de-a lungul apei, într-un culoar care leagă Transilvania de restul Moldovei. Geografia asta i-a hotărât soarta pentru șase sute de ani.
1411
14 aprilie, actul lui Alexandru cel Bun
Apare într-un hrisov prin care Mănăstirea Moldovița primește satul Vama, descris ca fiind „mai jos de Câmpulung”. Deci Câmpulungul era deja acolo, destul de cunoscut încât să fie folosit ca reper pentru altcineva. Prima mențiune a unui loc e adesea așa: nu despre el, ci despre vecin.
1411 – 1775
Ocolul Câmpulungului: 15 sate, legi proprii
Lucrul care face orașul cu adevărat aparte. Timp de aproape patru secole, Câmpulungul și satele din jur au fost o comunitate de oameni liberi, care nu asculta de niciun boier. Se conducea singură, prin vornici, vătămani și bătrâni aleși dintre săteni, și își judeca singură pricinile. Dimitrie Cantemir scria în 1716, în „Descrierea Moldovei”, că oamenii de aici „alcătuiesc un fel de republică”. Eminescu avea să numească lucrul pe nume: republică țărănească. Privilegiile nu erau pomană: Ocolul era o cetate de drum, care păzea trecătorile spre Ardeal, iar domnii le reînnoiau pentru serviciul ăsta.
1541
și lasă în urmă o mănăstire de lemn
Cronicarul Grigore Ureche scrie că voievodul, întorcându-se din Transilvania, „trecând muntele au ieșit la Câmpul Lung”. În același an ridică, în Poiana Sihăstriei de la poalele Rarăului, o mănăstire de lemn. Mai târziu, după anexarea Bucovinei, ea e mutată dincolo de munte, spre Chiril, unde se află și azi: e Sihăstria Rarăului, cea mai apropiată de noi.
1775 – 1918
Sfârșitul autonomiei, începutul orașului
La 7 mai 1775, printr-o convenție turco-austriacă, Bucovina trece la Habsburgi. Urmează administrație militară până în 1786, apoi alipirea la Galiția, iar din 1848 statutul de ducat autonom. Republica țărănească se stinge, dar apar orașul și instituțiile lui: în 1794 Viena îi acordă rang de târg, în 1866 rang de oraș, iar după 1867 devine capitală de district, una dintre cele nouă ale Bucovinei. Tot atunci vine calea ferată, cea care astăzi te aduce aici.
1918 – 1950
Câmpulung, fără nume de familie
După Unire, Bucovina se împarte în cinci județe, iar Câmpulungul e capitala unuia dintre ele. Până în 1950 se numește simplu Câmpulung, fără „Moldovenesc”. Adaosul vine ca să nu fie confundat cu Câmpulungul din Argeș, și de atunci orașul poartă un nume dublu care îi spune și regiunea.
1950 – azi
15.642 de oameni, 600 de metri altitudine
Județul dispare în reforma din 1950, iar orașul rămâne ce e și azi: un oraș de munte întins pe zece kilometri de-a lungul apei, cu Rarăul de o parte și Obcina Feredeului de cealaltă. În 1995 devine municipiu. Nu s-a industrializat niciodată cu adevărat, și asta e norocul lui: se aude râul, iar lemnul se lucrează în continuare.
Șase lucruri pe care nu le găsești în altă parte, sau nu în forma asta.
Într-o Europă de iobagi, aici oamenii erau liberi, își alegeau conducătorii și își judecau singuri pricinile. Cantemir a scris despre asta la 1716, ca despre o ciudățenie a Moldovei. Nu era ciudățenie, era o înțelegere: autonomie în schimbul pazei trecătorilor.
„Câmpulung” nu vine de la un domnitor, un sfânt sau un boier. Vine de la ce se vedea: un câmp lung. Orașul s-a construit după forma văii, nu invers, și de aceea e și azi unul dintre cele mai întinse din țară raportat la câți oameni are.
Unul dintre puținele din Europa dedicate exclusiv lemnului: unelte, obiecte de gospodărie, tehnici de îmbinare fără cuie. Într-un ținut unde casa, biserica, lingura și jucăria erau din același material, muzeul ăsta nu e o curiozitate, e o autobiografie.
Ridicată de Petru Rareș la poalele Rarăului, a fost strămutată după 1775 dincolo de masiv, la Chiril, ca să scape de noua administrație. Puține clădiri din România au traversat un munte ca să rămână ce erau.
Rarăul, 1.651 de metri, cu Pietrele Doamnei ieșind din pădure ca niște colți de calcar. Giumalăul, 1.857, rotund, acoperit de molidiș până sus. Ai amândouă la mai puțin de o oră de centru, iar între ele curge orașul.
Via Transilvanica pleacă de la Putna, dar etapa care trece pe lângă noi, Vatra Moldoviței – Sadova, e una dintre cele mai frumoase din tot traseul. Din poienile ei se vede Rarăul cu Pietrele Doamnei.
Patru feluri, cu distanțe, orare și tarife luate din surse oficiale, nu din estimări.
Suceava e la 82 km. Restul sunt de rezervă.
Orarul de zboruri de mai sus e cel valabil între 29 martie și 24 octombrie 2026, publicat de aeroport. Iarna se schimbă. Informații: office@aeroportsuceava.ro, 0230 529 999, luni–vineri, 7:30–15:30.
DN17, drumul care leagă Bucovina de Ardeal
Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile acoperite cu zăpadă sau gheață. DN17 se deszăpezește constant, dar drumurile spre sate se curăță mai târziu.
Cinci trenuri pe zi dinspre Suceava
Trenul e cea mai frumoasă intrare în Bucovina. Linia urcă pe valea Moldovei, iar ultima jumătate de oră merită stat la geam.
Mai puține curse, dar directe
Orarele se schimbă des și nu sunt centralizate nicăieri. Dacă vii cu autobuzul, verifică pe autogari.ro cu o zi înainte.
Fără mașină vezi orașul. Cu mașină vezi Bucovina. În Câmpulung nu există firme de închirieri, așa că mașina se ia din Suceava și se aduce aici.
Terminal SCV, Salcea
Ghișeele sunt în fața terminalului de sosiri. Enterprise are birou acolo, iar aeroportul publică lista completă a firmelor pe site, la secțiunea „Rent a car”.
Iei mașina la aterizare și o lași la plecare, fără drum în plus.
Ai nevoie de permis valabil, emis cu cel puțin 12 luni în urmă, act de identitate și card pe numele șoferului. Pentru permisele din afara UE se cere și permis internațional.
birouri în oraș
Mai multe firme au birouri în Suceava, nu doar la aeroport. Unele ridică mașina gratuit din gară. E varianta logică dacă ajungi cu trenul.
Tarifele sunt de obicei mai mici decât la aeroport.
Birourile din oraș lucrează în program de zi. Dacă ajungi seara, nu ai de unde ridica mașina.
Datele despre zboruri, parcare și transferul spre gară sunt cele publicate de Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, iar cele despre trenuri, de CFR Călători, verificate în septembrie 2026. Nu avem nicio înțelegere cu vreo firmă de închirieri și nu recomandăm pe nimeni anume: tarifele și flota se schimbă de la un sezon la altul, așa că merită comparat înainte de rezervare.
Mai departe
Rezervare directă
Fără comisioane de platformă. Self check-in, check-out târziu când se poate și anulare gratuită până la șapte zile.
Via Transilvanica