Satul de pe culme, când toate celelalte stau în vale. Nimeni nu știe până la capăt de ce.
În primăvara lui 1835, gorali din Caliceanca, sat supraaglomerat de lângă Cernăuți, au plecat să caute un loc. Au găsit o coastă goală, la hotarul moșiilor Solca și Ilișești. La 17 iulie, reprezentanții a șaisprezece familii, în frunte cu Marian Zendek, au depus la prefectura din Cernăuți cererea de a li se da versantul sudic al muntelui Pleșa.
Cererea a fost primită. Pădurarul din Ilișești a măsurat 482 de pogoane, între 650 și 730 de metri altitudine, de o parte și de alta a vechiului drum de munte. Casele au început să se ridice în martie 1836. Așa a apărut al doilea sat polonez de gorali din sudul Bucovinei, și multă vreme singurul polonez în întregime.
Asta e ciudățenia de care vorbesc toți cei care ajung aici. Satele din zonă stau în vale, lângă apă și lângă drum. Pleșa stă pe culme, la 734 de metri. Istoricii n-au o explicație limpede; circulă două legende, dar niciuna nu se poate dovedi.
Oamenii de acolo au propriul răspuns, mai simplu și mai bun: cu cât mai sus, cu atât mai aproape de Dumnezeu.
Lingviștii au venit aici să cerceteze graiul, așteptându-se la arhaisme după două secole de izolare. Rezultatul i-a surprins: poloneza din Pleșa nu se depărtează aproape deloc de cea de azi. Oamenii de-aici țin oricum să spună că vorbesc „pleșenește”, nu poloneză.
Iar un învățător polonez a ajuns aici, statornic, abia în 1906, cel mai târziu dintre toate satele poloneze din Bucovina. Limba s-a ținut, așadar, singură, fără școală, timp de șaptezeci de ani.
Pe vârf stă biserica cu hramul Sfânta Ana, sfințită în 1904. În al doilea război, oamenii au pribegit prin nordul Bucovinei; s-au întors în 1945 și au găsit-o distrusă. Pe dâmbul ăsta s-au apărat trupele germane de armata sovietică oprită la Solca.
După plecarea repatriaților în Polonia au rămas aici vreo cincizeci de familii poloneze. Au refăcut biserica și au rămas.
Biserica a ținut pe rând de parohia din Gura Humorului, din 1921 de cea din Solonețu Nou, iar din 2003 de Poiana Micului. Parohia de sine stătătoare s-a înființat abia în 2014. Primul paroh a fost preotul Andrzej Staszkowian, el însuși urmaș al goralilor bucovineni, din Solonețu Nou, satul vecin; a murit în 2022. În registrele parohiale figurează azi 153 de credincioși.
O sută șaptesprezece oameni, toți de obârșie poloneză și toți catolici. Poloneza se învață la grădiniță și în clasele întâi până a patra. Funcționează ansamblul „Pleszanka”. Nu există muzeu și nici punct de informare: există un sat, o biserică pe vârf și priveliștea spre Obcini.
Pentru cine caută urmele familiei, asta face uneori mai mult decât orice expoziție: la Pleșa se mai poate întreba de un nume de familie și se primește răspuns.
1869: douăzeci și cinci de case. Vârful în 1940, apoi repatrierile în Polonia și scurgerea lentă spre orașe.
A stat în fruntea celor șaisprezece familii din Caliceanca și a depus la prefectura din Cernăuți cererea pentru versantul sudic al muntelui Pleșa. Fără hârtia aceea n-ar fi existat satul.
Urmaș al goralilor bucovineni din Solonețu Nou, primul paroh al parohiei de sine stătătoare din Pleșa, din 2014. Din inițiativa lui s-a ridicat, în vechiul cimitir, capela Sfântul Ioan Paul al II-lea, sfințită în 2016.
Conduce ansamblul „Pleszanka”. La ea se întreabă și de cazare, dacă cineva vrea să rămână în sat mai mult de o după-amiază.
Despre planurile din vremea lui Ceaușescu, de a muta satul de pe deal în blocuri, în vale, scriu relatările de călătorie poloneze; n-am găsit pentru ele o sursă oficială, așa că le dăm ca istorisire, nu ca fapt.
Date: Uniunea Polonezilor din România (dompolski.ro), Wikipedia poloneză după lucrările despre goralii din Ținutul Ceadâca, recensămintele din 1930, 2011 și 2021, și relatarea de la 180 de ani de la întemeierea satului, 2016.
Czytaj dalej
Baza de plecare
Câmpulung Moldovenesc e la o oră de satele poloneze și la o oră de mănăstirile pictate. Toată casa, șapte locuri, parcare în curte.
Via Transilvanica